„Război” total între vedetele din naționala Argentinei: „Ați jucat în 12 oameni / Să plângi acasă!”

„Război” total între vedetele din naționala Argentinei: „Ați jucat în 12 oameni / Să plângi acasă!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duelul dintre Tottenham și Liverpool, scor 2-1, a fost unul incendiar, iar Alexis Mac Allister și Cristiano Romero au uitat că sunt colegi în naționala Argentinei. „Ați jucat în 12 oameni”, a tunat fotbalistul lui Liverpool.

„Război” între vedetele din naționala Argentinei: „Ați jucat în 12 oameni!”

Erorile mari de arbitraj i-au înfuriat teribil pe cei de la Liverpool, care au rămas în nouă oameni și au cedat până la urmă în ultimul moment cu Tottenham, scor 1-2.

Deși fac echipă la naționala Argentinei, Alexis Mac Allister și Cristian Romero s-au contrat serios pe Instagram după derby-ul de la Londra, în care Liverpool a fost dezavantajată clar de arbitraj.

Cei doi au făcut parte din lotul sud-americanilor care au reușit să câștige Cupa Mondială, anul trecut, iar sâmbătă au fost adversari: Mac Allister a fost pe teren 80 de minute, în timp ce Romero a bifat toate minutele.

Inițial, Cristian Romero a remarcat atitudinea colegilor lui, care au sperat până la final într-o victorie, provocând autogolul lui Matip: „Această echipă are un spirit extraordinar, o inimă mare”.

„Ați jucat în 12 oameni”, a tunat Mac Allister, contrat imediat de Cristian Romero: „Să plângi acasă!”

Forul responsabil de arbitrajele din Premier League a dat cărțile pe față: „A fost o eroare clară, evidentă!”

Derby-ul din Premier League a fost făcut praf de arbitri, iar Liverpool a acuzat mai ales faptul că a reușit să înscrie un gol perfect valabil, care însă nu a fost validat.

„PGMOL recunoaște că o eroare umană semnificativă s-a produs în prima repriză a meciului Tottenham Hotspur – Liverpool.

Golul marcat de Luis Diaz a fost anulat pentru offside de arbitrii din teren. A fost o eroare clară, evidentă, iar golul ar fi trebuit să fie validat la VAR, însă VAR-ul nu a reușit să intervină.

PGMOL va realiza o evaluare completă a acestei situații pentru a vedea cum s-a ajuns la această eroare. PGMOL va contacta imediat clubul Liverpool pentru a admite eroarea”, au transmis oficialii PGMOL.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Primul cod roşu de vreme severă din acest an: Acoperişuri smulse de vânt, case inundate, copaci doborâţi. Un panou a căzut peste un trecător
Primul cod roşu de vreme severă din acest an: Acoperişuri smulse de vânt, case inundate, copaci doborâţi. Un panou a…
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Tragedie pentru HALEP. 2024 devine un coșmar
Tragedie pentru HALEP. 2024 devine un coșmar
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×